You are currently viewing Halep, mai optimistă ca niciodată: „Nu mă gândesc la retragere, ci la revenire”

Halep, mai optimistă ca niciodată: „Nu mă gândesc la retragere, ci la revenire”

Simona Halep a fost invitată de onoare la meciul demonstrativ de tenis, care i-a readus în teren pe Steffi Graf și Andre Agassi, sâmbătă, la Cluj-Napoca, în cadrul Sports Festival. Românca a profitat de ocazie și a transmis un mesaj despre punctul în care se află în cariera sa, „zguduită” de o suspendare considerabilă din tenis.

Mă gândesc la revenire, nu la retragere”, a punctat fosta lideră WTA, mulţumindu-le celor care au susținut-o, îndeosebi în perioada în care a stat departe de terenul de joc. „Ca de fiecare dată, am o primire deosebită aici la Cluj. A mers direct la inimă, mai ales după perioada prin care am trecut… Sunt bucuroasă să fiu din nou pe un teren de tenis! De-acum, vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis”, a spus Halep, înainte de a juca, ovaţionată de public. „Mi-aţi dat multă putere. Nu vreau să sune a discurs de retragere, pentru că mă gândesc la revenire, nu la retragere. Sper să fiu aptă să mai joc la cel mai înalt nivel şi să ne bucurăm împreună! Vă mulţumesc pentru toată susţinerea din aceşti doi ani. Au fost grei, dar astăzi este bine”, a conchis sportiva din Constanța.

Ion Țiriac și Ilie Năstase, în centrul atenției

Cu Raluca Olaru în scaunul de arbitru, Halep, Graf, Agassi, Justin Gimelstob, Andrei Pavel şi Horia Tecău au încântat publicul jucând nu unul, ci două meciuri demonstrative de dublu, sub atenția și implicarea, pe alocuri, a unor nume cu greutate în tenisul românesc și cel internațional, precum Ilie Năstase, Ion Ţiriac sau Virginia Ruzici.
Primul meci i-au avut în centrul atenției pe Agassi/Gimelstob şi Tecău/Pavel – la scorul de 3-3, Halep a intrat în locul lui Pavel, iar Graf în locul lui Gimelstob, vreme de un game, ca în cele din urmă să câștige Pavel şi Tecău cu 6-3. De altfel, Pavel a făcut spectacol şi în al doilea meci, în care a făcut echipă cu Halep, cei doi au învingând cuplul Graf/Agassi cu 8-4.

Leave a Reply