You are currently viewing Simona Halep, anunţ trist pentru fanii săi. “Sunt o fiinţă umană şi am nevoie de timp

Simona Halep, anunţ trist pentru fanii săi. “Sunt o fiinţă umană şi am nevoie de timp

Simona Halep a revenit pe teren în martie, după o pauză de un an și jumătate, cauzată de suspendarea primită de la Sport Resolutions pentru dopaj. Suspendarea de patru ani i-a fost redusă de TAS la nouă luni, iar jucătoarea din România a putut juca la Miami Open.
A pierdut cu Paula Padosa, apoi a luat o altă pauză, din cauza unei accidentări la umăr. În luna mai, a jucat la Trophee Clarins, unde a pierdut prin abandon în primul tur. De atunci nu a mai intrat pe teren, din cauza unei probleme la genunchi. Acum a anunțat că recuperarea va mai dura.
„Salutare tuturor! Am vrut să vin cu o mică actualizare a stării de sănătate, deoarece am fost departe de teren în ultima vreme. Nu sunt cele mai bune vești, dar am vrut să le împărtășesc oricum. De câteva luni, mă lupt cu o accidentare la genunchi. Este o accidentare pe care nu am mai avut-o până acum și a fost greu de gestionat, durerea persistând. A fost o perioadă foarte dificilă (aproape doi ani) din punct de vedere mental și emoțional pentru mine, iar asta nu m-a ajutat deloc. Am decis să-mi iau timpul necesar pentru a mă recupera în mod corespunzător, mai degrabă decât să mă antrenez și să joc cu durere.
Instinctul meu a fost întotdeauna să încerc să revin cât mai repede posibil, dar nu sunt o mașină, sunt o ființă umană și am nevoie de timp pentru a-mi reveni după tot prin ce am trecut.
Vă voi ține la curent și, ca întotdeauna, vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul vostru permanent. Sper să fiu din nou pe teren foarte curând”, a scris Simona Halep pe Instagram.
Presa din SUA a reacționat după anunțul Simonei Halep (32 de ani – 1127 WTA) prin care fostul lider WTA le-a transmis susținătorilor ei că nu știe când va fi capabilă să revină pe terenul de tenis pentru o partidă oficială.
„Simona Halep, care a revenit în circuit după suspendarea de dopaj care i-a expirat la începutul acestui an, nu a mai jucat un meci întreg din martie. A împins-o pe Paula Badosa într-un joc de trei seturi, dar a fost învinsă în primul tur la Miami Open. Românca și-a făcut mult așteptata revenire după triumful de la TAS, dar accidentările au ținut-o departe de joc în ultima perioadă. Acum, Halep a distribuit un anunț important pe rețelele de socializare. Ea s-a confesat despre accidentarea la genunchi, care a chinuit-o și în trecut, spunând că durerea persistă de o perioadă lungă de timp”, se arată pe Sportskeeda.com.
„Românca a mai precizat perioada «dificilă» de doi ani de după suspendarea de dopaj, în care susține că s-a zbătut atât fizic, cât și mental. Așadar, după ce și-a dat seama că nu are rost să grăbească lucrurile, fostul număr 1 mondial a decis să își ia o pauză pentru a-și reveni”, mai scrie sursa citată.

Leave a Reply