You are currently viewing Ce a făcut Simona Halep imediat după victoria de azi. Nici nu a avut timp să se bucure

Ce a făcut Simona Halep imediat după victoria de azi. Nici nu a avut timp să se bucure

Simona Halep a câștigat meciul cu australianca Ashleigh Barty. Deși a pierdut primul set cu 3-6, jucătoarea româncă a evoluat mai bine în al doilea, câștigând cu 6-1. Simona a iești victorioasă și în al treilea act cu scorul de 10-8.

După meciul disputat astăzi, cele două jucătoare au revenit în izolare și au transmis mesaje pe Twitter. Simona Halep susține că meciurile împotriva australiancei sunt mereu o amenințare.

”Să împart terenul cu Ashleigh Barty e mereu o amenințare, dar astăzi, la Adelaide, cu fanii încurajându-ne din tribune, a fost ceva special. Mulțumesc Federației din Australia pentru organizarea unui eveniment grozav. Mulțumesc Adelaide, pentru că ați venit să ne urmăriți”, a fost mesajul Simonei Halep.

Bineînțeles nici replica jucătoarei australience  nu a întârziat să apară. Ashleight Barty mărturisește că îi face întotdeauna plăcere să joace împotriva Simonei Halep.

”Asta mi-a lipsit cel mai mult, să împart terenul cu prietena mea. E grozav să revin pe teren. Mulțumesc, Adelaide. Mulțumesc, Simo!”, a scris Ashleight Barty, potrivit gsp.ro.

Simona Halep este pregătită pentru Australian Open 2021

Potrivit lui Darren Cahill, Simona Halep este pregătită pentru noile provocări de la Australian Open 2021. Nu cu mult timp în urmă, jucătoarea noastră declara că, în timp ce se antrenează pune suflet 100%, pentru ca totul să funcționeze impecabil.

”Este un fapt – am câștigat turneul de Grand Slam. Am câștigat anumite meciuri importante, cu jucători importanți. Nu este un accident. Când mă pregătesc pentru turnee, când mă antrenez, pun suflet 100%. Și am fost așa toată viața mea.

Dacă doriți ca totul să funcționeze foarte bine, pentru că perfecțiunea nu există, trebuie să vă implicați total. Tenisul a fost toată viața mea până acum, pentru că tot ceea ce fac zilnic este în numele tenisului. ”, a declarat Simona Halep înainte de plecarea în Australia.

Simona Halep, mesaj pentru fanii săi

În timp ce se pregătea pentru debutul la primul Grand Slam al anului, Simona Halep le-a transmis celor care o susțin un mesaj pe pagina sa de Facebook.

”Acum 7 ani am debutat în Top 10. 346 de săptămâni mai târziu, încă ma aflu aici. A fost o călătorie grea dar frumoasă și mă sunt foarte mândră de tot acest drum și încântată de ceea ce va urma”, a scris jucătoarea noastră pe pagina sa de socializare.

Leave a Reply