You are currently viewing În timp ce Halep tânjește la Olimpiada de la Paris, două mari jucătoare de tenis au anunțat că nu vor să participe

În timp ce Halep tânjește la Olimpiada de la Paris, două mari jucătoare de tenis au anunțat că nu vor să participe

 

Swiatek, Gauff și Osaka vor lupta pentur medalii la Paris
Aryna Sabalenka (26 de ani / Belarus / locul 3 WTA) și Ons Jabeur (29 de ani / Tunisia / locul 10 WTA) au anunțat că nu vor participa la Jocurile Olimpice de la Paris, deoarece încearcă să prioritizeze refacerea medicală după accidentări mai vechi.

Sabalenka și Jabeur au spus pas participării la JO 2024
Tunisianca este încă în perioada de readaptare după o accidentare la genunchi și s-a declarat îngrijorată pentru că trebuie să joace pe iarbă în perioada premergătoare competiției, apoi să treacă la Paris pe zgură și să se readapteze rapid la suprafața hard pentru US Open.

Aryna Sabalenka / Foto – Getty Images
Sabalenka a declarat că am avut o perioadă grea în ultimele luni, atât din punct de vedere fizic cât și medical. “Simt că trebuie să am mai multă grijă de sănătatea mea și o participare la Olimpiadă nu mă ajută deloc în procesul de recuperare”, a precizat aceasta. Sabalenka oricum era obligată să evolueze sub steagul olimpic, pentru că sportivii din Rusia și Belarus au fost sancționați de CIO, după începerea războiului din Ucraina.

Swiatek, Gauff și Osaka vor lupta pentur medalii la Paris
Întrecerile olimpice de tenis vor avea loc în perioada 27 iulie – 4 august 2024, pe terenurile din cadrul complexului Stade Roland Garros (Arondismentul 16 din Paris). Printre tenismenele care și-au anunțat deja disponibilitatea să joace acolo sunt Iga Swiatek (Polonia), Coco Gauff (SUA), Naomi Osaka (Japonia), Caroline Wozniacki (Danemarca), Clara Tauson (Danemarca), Jessica Pegula (SUA), Katie Boulter (UK), Danielle Collins (SUA), Madison Keys (SUA), Jasmine Paolini (Italia), Barbora Krejcikova (Cehia) și Katerina Siniakova (Cehia).

Simona Halep, care dorea să joace la Paris 2024, după ce a lipsit de la JO 2016 (Rio de Janeiro) și JO 2020 (Tokyo), are interzisă participarea din partea CIO, pentru că nu i s-a ridicat complet sancțiunea pentru dopaj, ci a primit doar o reducere a pedepsei. Sorana Cîrstea, românca cel mai bine clasată, a confirmat că nu va fi concura la Paris, iar Ana Bogdan, Irina Begu și Jaqueline Cristian sunt româncele care îndeplinesc criteriile pentru prezența la Jocurile Olimpice din acest an. Lista finală se va anunța pe 4 iulie

Leave a Reply